ZIAR - Viaţa Liberă Galaţi

(FOTO) LUCRĂRILE de pe strada Traian, ÎNTÂRZIATE. Constructorul va fi PENALIZAT

Scris de Marți, 16 Decembrie 2014
Lucrările de reabilitare de pe primul segment al arterei Traian, cuprins între strada Radu Negru şi Parcul Rizer, ar fi trebuit să fie finalizate ieri, pe 15 decembrie, aşa cum prevedea termenului stabilit de Primărie. Din păcate, investiţia nu a fost gata. „Lucrările sunt în întârziere din motive ce nu…

ULTIMA rectificare bugetară pe 2014 la CJ: SUPLIMENTĂRI DE BUGET pe final de an

Scris de Marți, 16 Decembrie 2014
Consilierii judeţeni au aprobat, luni, 15 decembrie, în şedinţă extraordinară, suplimentarea bugetului local al judeţului Galaţi cu suma 1.100.000 lei pentru plata salariilor, sporurilor, indemnizaţiilor şi a contravalorii unor hotărâri judecătoreşti executorii aferente anului 2015. Bugetul judeţului a fost suplimentat şi la capitolul venituri cu suma 119.000 de lei. Şcoala…

CÂINII ADOPTAŢI, subiect de ANCHETĂ pentru Poliţia din Galaţi

Scris de Marți, 16 Decembrie 2014
Poliţia Locală va începe verificarea celor care au adoptat câini de la Ecosal, din momentul în care a fost înfiinţat noul serviciu de ecarisaj, din luna mai. În cazul în care, în urma verificărilor, se dovedeşte faptul că oamenii au abandonat animalul pe stradă, după ce l-au adoptat, aceştia vor…

Fostul şef al POLIŢIEI COMBINATULUI a fost CONDAMNAT la închisoare

Scris de Marți, 16 Decembrie 2014
Curtea Supremă a dat o decizie definitivă în dosarul "Hulea". Patru ani le-a luat judecătorilor să ajungă la un verdict în acest caz. Opt condamnări la închisoare cu executare, patru achitări, ceilalţi, până la 44 de inculpaţi, alegându-se cu închisoare cu suspendare, o parte dintre ei primind şi zile de…

Gala Sportului Gălăţean 2014 - PERFORMERII ANULUI au fost PREMIAŢI (GALERIE FOTO)

Scris de Marți, 16 Decembrie 2014
* DJTS a întocmit „Top 10” la două categorii, sporturile olimpice şi neolimpice * Expres Tv a acordat 10 premii speciale Sala de spectacole a Teatrului Dramatic a fost, aseară, gazdă ospitalieră pentru performerii sportului gălăţean, sărbătoriţi pentru munca şi realizările de peste an. „Gala Sportului Gălăţean - 2014”, organizată…

Murătura lui Adam

Scris de Marți, 16 Decembrie 2014
Vin sărbă... Fleoşc, s-au instalat deja. Mi-au luat ce-i mai bun de prin frigider (au dispărut şi conservele de peşte) şi l-au şi scos din priză. Cunoaşteţi genul - cocalar de oraş cu cercel, dar nefrecventat de apă şi săpun. Vai, şi cât de mult le aşteptasem! Să părăsim mantia…

După cum te uiţi la mine, cred că eşti (VIII)

Scris de Marți, 16 Decembrie 2014
Da, iese mama din casă...cu o carte-n mână. Şi eu, naivul, mă bucuram că am să aud clinchet de monete, zornăit de bănuţi pentru film!...Însă, fir-ar să fie de "însă", nici de data asta n-am noroc! Iar am să mă smiorcăi şi iar am să mă înfurii prin dosul gardului,…

UPDATE/ Doar bun-platnicii au primit CĂLDURĂ. Asociaţiile BLINDATE rămân ÎN FRIG. Primăria CERE datornicilor ACHITAREA RESTANŢELOR

Scris de Marți, 16 Decembrie 2014
UPDATE/ În urma unor discuţii aprinse ce au avut loc luni seară, municipalitatea a găsit o soluţie temporară pentru a furniza căldură şi apă caldă asociaţiilor de proprietari bun-platnice. "Nu vor primi nici apă caldă, nici căldură asociațiile care sunt blindate din cauza datoriilor foarte mari", se arată în comunicatul…

Playback cu chiloţii la vedere

Scris de Marți, 16 Decembrie 2014
* Fără puţin sex, nu avem parte de audienţe. O ştiu cât se poate de bine şi cei de la X-Factor, din Marea Britanie. Finala ediţiei britanice a show-ului X Factor a avut loc duminică, iar telespectatorii au avut parte de un moment neaşteptat. Conform obiceiului, toţi artiştii care s-au…

De-a tumba (pledoarie aproape bulevardieră pentru Petrică Bostan, La mulţi ani!)

Scris de Marți, 16 Decembrie 2014
Mă trec de-a tumba prin deşertăciune şi-mi duc eternitatea la-nceput!... Ce strigăte şi-aplauze pe margini, pe supra...şi pe sub...ne/cunoscut, ce fel de fericire şi-ameţeală în suflete şi-n trupuri, primprejur... şi fals, şi păcăleală, şi minciună n-acest Cerc fără Centru şi Contur! Ce rău şi silă simt că mi se face…